Introducere
Sumarul de urină este unul dintre cele mai frecvente și mai ușor de efectuat teste în cabinetul pentru animale mici, însă un număr surprinzător de factori pot duce la rezultate potențial inexacte. Această scurtă lucrare identifică câteva capcane frecvente și oferă sfaturi despre modul de obținere a celor mai bune practici în cazul sumarului de urină.
Recoltarea probei de urină
Recoltarea urinei trebuie efectuată printr-o metodă corespunzătoare. Cistocenteza, de preferință ghidată ecografic (Figura 1), este necesară ori de câte ori este necesară urocultura, întrucât ea poate permite obținerea unei probe necontaminate. Acul este introdus în peretele ventral sau ventrolateral al vezicii urinare la un unghi de 45°; acest lucru permite fibrelor musculare ale vezicii urinare să închidă rapid orificiul cauzat de retragerea acului. Pacientul trebuie să fie nemișcat și calm, de obicei în poziție culcată lateral sau dorsal, iar zona de prelevare este, în general, rasă și dezinfectată înainte de introducerea acului. Microhematuria iatrogenă apare adesea după procedură. Cistocenteza este contraindicată dacă vezica urinară este goală, dacă pacientul nu este compliant sau dacă există piodermită. Rețineți că într-un caz de carcinom cu celule de tranziție de la nivelul vezicii urinare a fost raportată diseminarea metastatică de-a lungul acului [1].
Urinarea spontană (Figura 2)este metoda de prelevare cel mai puțin traumatizantă, deși nu este întotdeauna facilă (de exemplu, la câinii mici) sau chiar posibilă (în cazul pisicilor). Pentru analiză trebuie acceptate doar probele recoltate în recipiente sterile adecvate. Detergenții și dezinfectanții utilizați la curățarea litierelor și recipientelor curate pot modifica rezultatele testului cu bandeletă.
O probă prelevată în urma urinării spontane este, în general, adecvată pentru un test de urină „standard” (de exemplu, primul screening), deși rețineți că proba poate fi contaminată cu lichid prostatic, spermă sau resturi din uretră și prepuț. Luând în considerare această mențiune, determinarea raportului UPC (urine protein/creatinine) și a proteinuriei cu ajutorul bandeletei de testare nu este influențată de metoda de prelevare, astfel încât analiza acestui tip de probă poate fi acceptabilă în cazul diagnosticării și monitorizării nefropatiei cu pierdere de proteine. În plus, UPC la pisici nu este afectat de metoda de prelevare (de exemplu, cistocenteză sau compresia manuală a vezicii urinare).
Proteinuria
O evaluare inițială a proteinuriei poate fi făcută cu ajutorul unei bandelete de testare (Figura 3). Tamponul proteic este impregnat cu indicatori (de exemplu, albastru de tetrabromofenol) care interacționează cu grupuri de amine ale proteinelor urinare; culoarea rezultată se schimbă (de la galben la verde și în cele din urmă, la albastru), permițând o interpretare numerică a gradului proteinuriei, evaluată de obicei de la 0 la 4. Această metodă este sensibilă pentru a depista albumina, dar este mai puțin sensibilă față de globuline sau fracțiunile proteice (de exemplu, proteinele Bence-Jones), care au de obicei niveluri mai scăzute de grupuri de amine.
Diverși factori pot avea drept rezultat obținerea unor rezultate fals pozitive, inclusiv un pH alcalin, prezența hemoglobinuriei, piuriei sau bacteriuriei sau utilizarea dezinfectanților cu clorhexidină sau amoniac cuaternar la prelevarea probelor.
La câini, interpretarea rezultatelor obținute cu ajutorul bandeletei de testare împreună cu densitatea urinară specifică (USG, urine specific gravity) poate indica momentul în care este necesară evaluarea raportului UPC (Tabelul 1). Subiecții cu bandeletă de testare negativă pot fi considerați non-proteinurici, în timp ce subiecții cu o USG < 1,012 și 1+ la testul cu bandeletă trebuie considerați proteinurici. Subiecții cu 2+ la bandeletă de testare sunt cu siguranță proteinurici.
| USG | Nivelul proteinelor = 0 | Nivelul proteinelor 1+ | Nivelul proteinelor 2+ |
|---|---|---|---|
| < 1.012 | Non-proteinuric | Probabil proteinuric Efectuați UPC | Proteinuric Efectuați UPC |
| > 1.012 – < 1.030 |
Non-proteinuric | Non-proteinuric | Proteinuric Efectuați UPC |
| > 1.030 | Non-proteinuric | Non-proteinuric | Proteinuric Efectuați UPC |
Tabelul 1. Evaluarea USG și a rezultatului proteic cu ajutorul bandeletei de testare poate fi utilă pentru a stabili dacă trebuie obținut un raport UPC [2]
Raportul UPC
Valorile de peste 0,4 la pisici și 0,5 la câini indică proteinurie renală. Cu toate acestea, pentru a interpreta corect rezultatul testului, este important de cunoscut variabilele biologice și analitice posibile, după cum urmează:
Variabilitatea zilnică
Pentru a avea o estimare fiabilă a proteinuriei, în general este necesar să se determine raportul UPC pe parcursul mai multor zile consecutive și să se calculeze valoarea medie. Altfel, raportul UPC poate fi determinat dintr-o probă cumulată prelevată pe parcursul a trei zile consecutive. Întrucât raportul poate varia considerabil pe parcursul mai multor zile, atunci când se evaluează UPC în mod regulat, două probe în serie pot fi considerate a fi semnificativ diferite numai dacă varianța este de ~ 80% în cazul unor valori scăzute ale UPC (adică în jur de 0,5) și ~ 35% în cazul valorilor crescute (adică în jur de 12). O măsurătoare este adecvată pentru a estima UPC în mod fiabil atunci când UPC < 4, dar sunt necesare 2-5 determinări la valori mai mari ale UPC (Tabelul 2).
| UPC (la momentul inițial) | UPC clar scăzut | UPC clar crescut | Numărul de probe pentru o cuantificare fiabilă a proteinuriei |
|---|---|---|---|
| 0.5 | < 0.1 | > 0.9 | 1 |
| 1 | < 0.3 | > 1.7 | 1 |
| 2 | < 0.9 | > 3.1 | 1 |
| 4 | < 2.1 | > 5.9 | 1 |
| 6 | < 3.5 | > 8.8 | 2 |
| 8 | < 4.9 | > 11.1 | 3 |
| 10 | < 6.3 | > 13.7 | 4 |
| 12 | < 7.8 | > 16.2 | 5 |
Tabelul 2. Raportul UPC mediu trebuie calculat utilizând probele recoltate pe parcursul mai multor zile consecutive. Întrucât raportul poate varia considerabil, două probe în serie pot fi considerate a fi semnificativ diferite numai dacă varianța este de ~ 80% în cazul valorilor scăzute ale UPC și ~ 35% în cazul valorilor cresute ale UPC [3].
Variabilitatea analitică
Coeficienții de variație (CV) ai raportului UPC sunt de 10-20% în cazul în care UPC = 0,2 și în jur de 10% dacă UPC = 0,5. Această imprecizie analitică poate duce apoi la o eroare de substadializare, mai ales în jurul extremelor valorilor „limită”, adică un pacient poate fi clasificat în mod eronat ca fiind non-proteinuric atunci când valoarea UPC este în jur de 0,15-0,25 sau poate fi clasificat în mod eronat ca fiind proteinuric atunci când UPC este în jurul valorii de 0,45 până la 0,55 (Figura 4).
Metoda de laborator
Raportul UPC poate fi obținut prin diferite metode (albastru briliant de Coomassie și roșu de pirogalol) care pot duce la rezultate diferite (cu o diferență medie de 0,1-0,2). Prin urmare, este recomandabil să consultați întotdeauna același laborator pentru a evita variațiile ulterioare.
Sedimentul urinar
Prezența contaminanților, cum ar fi sângele (hematuria macroscopică) (Figura 5) și/sau piuria (Figura 6) va duce la o creștere semnificativă a raportului UPC. În cazul pisicilor, această creștere se observă și în cazul microhematuriei. Poate e mai bine să se evite efectuarea unui UPC pe o probă cu un sediment „activ” și dacă există urolitiază, o infecție urinară sau o cistită idiopatică felină, este deci adecvat să se determine raportul UPC după rezoluția bolii.
Sexul
Câinii masculi necastrați pot avea un UPC între 0,2 și 0,5, dar acesta poate scădea sub 0,2 după castrare.
Locul colectării
UPC este mai mare atunci când urina este colectată într-un mediu clinic decât într-un mediu domestic.
Manipularea și depozitarea probelor
Depozitarea unei probe de urină înainte de testare poate genera mai multe probleme.
Bilirubina
Este important de reținut că bilirubina este un compus instabil, care se oxidează ușor la biliverdină atunci când este expus la lumină sau aer. Din acest motiv, bilirubinuria trebuie determinată în decurs de 30 minute de la recoltare atunci când se utilizează o bandeletă de testare.
Paola Scarpa
Cetonele
Testul cu bandeletă pentru cetone poate da un rezultat fals negativ dacă proba care urmează a fi analizată a fost expusă la aer mai mult de 2 ore, dacă tamponul a fost expus la lumină, căldură sau umiditate sau dacă urina este foarte acidă.
Temperatura
Răcirea păstrează multe din caracteristicile chimice și fizice ale urinei, dar proba trebuie adusă înapoi la temperatura camerei înainte de a efectua o analiză cu bandeleta de testare pentru a evita erorile analitice, cum ar fi inhibarea reacției glucozei. Răcirea inhibă și suprapopularea bacteriană, dar determină precipitarea cristalelor de struvit și oxalat de calciu; acestea vor crește în timp ca număr și dimensiuni (Figura 7). Atunci când se efectuează un raport UPC, proba este stabilă atât la temperatura camerei, cât și la +4 °C până la 12 ore după prelevare; după acest interval de timp, raportul UPC va tinde să crească, deci este recomandabil să congelați supernatantul pentru a reduce artefactele care pot surveni la conservarea pe termen lung.
Tehnica
Recipientul cu bandeleta de testare trebuie păstrat mereu închis etanș și trebuie verificată data de expirare a benzilor de testare. Interpretarea corectă a rezultatelor de la bandeleta de testare depinde de citirea schimbării de culoare la momentul specificat pentru fiecare parametru și dacă este necesar, poate fi utilizat un cronometru. Inclusiv urina foarte închisă sau concentrată poate să modifice răspunsul de culoare al bandeletei de testare, iar testele trebuie repetate după cum este necesar pentru a asigura rezultate precise.
Deși sumarul de urină este un instrument de diagnostic banal, extrem de util și simplu, erorile la prelevarea, depozitarea probelor și parametrii de testare pot duce la rezultate imprecise; în plus, poate fi dificilă interpretarea corectă a anumitor rezultate, mai ales a raportului UPC. Medicul trebuie să țină cont de acești factori ori de câte ori sunt necesare testele de urină.
Paola Scarpa
DVM, PhD, Departamentul de Medicină Veterinară
Universitatea din Milano, Lodi, Italia
Profesoara Scarpa a absolvit Facultatea de Medicină Veterinară din Milano și a studiat pentru doctoratul ei la aceeași universitate. În prezent, ea este Conferențiar Universitar la Milano, interesele sale clinice axându-se pe urologia, nefrologia și patologiile clinice aferente la animalele mici.
Referințe
- Vignoli M, Rossi F, Chierici C, et al. Needle tract implantation after fine needle aspiration biopsy (FNAB) of transitional cell carcinoma of the urinary bladder and adenocarcinoma of the lung. Schweizer Archiv für Tierheilkunde 2007;149;314-318.
- Zatelli A, Paltrinieri S, Nizi F, et al. Evaluation of a urine dipstick test for confirmation or exclusion of proteinuria in dogs. Am J Vet Res 2010;236(4):439.
- Nabity MB, Boggess MM, Kashtan CE, et al. Day-to-day variation of the urine protein: creatinine ratio in female dogs with stable glomerular proteinuria caused by X-linked hereditary nephropathy. J Vet Intern Med 2007;21(3):425-430.
- Rossi G, Giori L, Campagnola S, Zatelli A, et al. Evaluation of factors that affect analytic variability of urine protein-to-creatinine ratio determination in dogs. Am J Vet Res 2012;73:779-788.
